Tot ce cer bebelușii este absolut normal – pe Urbankid.ro

Am stat de vorbă ieri cu un cuplu tare tânăr de aici, din Piracanga. Irina și Bruno au 25 și 24 de ani și primul lor copil, pe Inty, în vârstă de 2 luni. Inty dormea în sling, purtat de tatăl lui. «Nu știu ce are copilul ăsta », a început Bruno să vorbească deodată, «dar nu doarme decât lipit de noi. Dacă îl punem să doarmă singur în pat, sau dacă îl lăsăm singur măcar un pic, țipă și plânge ca din gură de șarpe. E ceva greșit cu copilul ăsta. Nu e normal.»

Oare cât de mulți părinți sunt pe lumea asta, care cred că nevoia unui bebeluș de a fi tot timpul cu părinții lui, este ceva anormal? Oare câți părinți sunt pe lumea asta care, inconștient, își resping proprii copii, considerându-i ciudați pentru că au nevoie de contact fizic permanent cu mama sau cu tatăl lor?

Continuarea articolului, in Editorialul Wow, Mamica! de luni de pe UrbanKid.ro, cu un click aici

Minunea dormitului in pat cu copilul – pe UrbanKid.ro

Mă trezește o mânuță care mă pipăie pe față și prin păr, căutându-mă. «Mamica?» – îi aud vocea subțirică. Mă întorc către el, îl iau în brațe și îi șoptesc în ureche «Da, puiule, e aici mami.» «Mamica, Sisica…» zice el și, cu ochii închiși îl trag către mine și îl așez la sân.

El suge, eu întredeschid un ochi și văd că e încă beznă afară. Mă strânge în brațe, mă mângâie pe brațul cu care îl îmbrățișez, îi sărut fruntea, așa cum stau culcată pe o parte și 2 minute mai târziu se întoarce pe burtică și adoarme la loc. Mă întorc și eu cu spatele, în poziția mea de somn preferată, și adorm și eu la loc.

Nu a fost de la bun început așa. L-am luat cu noi în pat pe la 6 luni, când așa de tare mă săturasem să mă scol, să mă duc până la pătuțul lui, să îl iau în brațe, să îl aduc în pat la noi, să stau în fund alăptându-l, să îmi cadă capul în piept de somn, apoi să îl duc iar la el, să îl așez cu încetinitorul, ca să nu se trezească cumva, să revin în patul nostru și să o iau de la capăt 2-3 ore mai târziu.

Continuarea articolului, in Editorialul Wow, Mamica! de luni de pe UrbanKid.ro, cu un click aici.

Ajutor, avem o criza de plans!

“Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.”Oriah Mountain Dreamer, The Invitation

Unul dintre cele mai grele momente din viata mea de mama a fost dupa ce am terminat cursul de 8 zile pe care l-am facut in august, acilea la noi in sat, la aproximativ 350 de metri de casa, si am revenit full time langa fecior, dupa ce timp de 8 zile l-am vazut doar dimineata pana la 7 jumate si seara dupa 7, iar el si-a petrecut zilele cu tati lui iubit.

Pai de ce greu? Pai pentru ca micuta mea crenguta de catifea m-a intampinat inapoi in viata lui plin de nervi, frustrat, suparat si cu lacrimile in gat, din cauza disparitiei mele temporare. Da, stia ca sunt la «cursu», stia si unde se tine el, stia si cand vin acasa, dar asta nu l-a impiedicat sa se supere pe mine fleasca. Si n-a scos o vorba despre asta decat cand am revenit langa el, nici un cuvant inainte.

Si acuma radem noi, glumim, insa copilul nu mai vroia sa ma pupe, sa ma ia in brate, Continue reading

Nevoia de Iubire – partea a doua

Si pana la urma, ce e iubirea ? Si ce inseamna sa ne iubim neconditionat copiii ?

Iubirea… o auzim cantata in toate cantecele, interpretata in toate filmele, descrisa in (aproape) toate povestile… si are un numitor comun, ideea asta de iubire, asa cum suntem noi expusi la ea, din frageda pruncie: Iubirea merge mana in mana cu suferinta, lacrimile, abandonul, respingerea, tradarea si iar suferinta, sub toate formele pe care mintea umana le-a putut concepe de-a lungul existentei sale.

Cum se traduce felul asta de a intelege iubirea in relatia parinte-copil? Pai se traduce cam asa: te iubesc, deci mi-e frica sa nu suferi, deci ca sa nu suferi, iti spun eu ce e mai bine pentru tine, ce sa faci si ce sa nu faci, iti spun eu cum sa te porti, cum sa vorbesti, cu ce sa te imbraci, cand si ce sa mananci, cand sa te culci si unde, ce prieteni sa iti faci, cum sa le vorbesti, cum sa ii zambesti vecinei, cum sa o impresionezi pe matusa cu poezia asta… Continue reading

La ce e buna suzeta?

Uitandu-ma azi pe fotografiile de pe Facebook ale copilului unei prietene, am remarcat o chestie mare, de plastic, portocalie, care acoperea un sfert din fata copilului si care era prezenta in aproape toate cadrele: Suzeta.

Ce cauta suzeta in gura copilului, Doamne iarta-ma?, m-am intrebat, revoltata… Si am incercat sa inteleg beneficiile si rolul suzetei. Ce cauta o bucata de plastic in gura copilului? Ce cauta o bucata de plastic in viata copilului si a parintilor lui? Cand intervine ea in ecuatie?

Dau search pe google cu tema “la ce e buna suzeta” si gasesc o gramada de articole, toate spunand acelasi lucru, care poate fi rezumat de fraza “daca renuntam la suzeta, ce va face copilul cand simte nevoia sa suga? La un moment dat va invata sa-si suga degetelul, o practica la fel de calmanta si de linistitoare pentru el ca si suptul suzetei.” – copiata de pe unul dintre aceste site-uri.

Asadar, Continue reading

Sfaturile copilului pentru parinti

Nu stiu cine a scris textul de mai jos, nu ii stiu autorul. Stiu doar ca l-am gasit acum cateva minute pe site-ul Editurii For You si ca am simtit ca spune in cuvinte putine toate invataturile despre copii si parinti in care cred si eu. Multumesc, oricui l-ar fi scris!

Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am facut-o eu, te rog sa nu o faci inca o data. Voi simti ca nu am facut fata asteptarilor tale.
Continue reading

Nasterea naturala – prima dovada de respect aratata alegerilor bebelusului

Am scris aici o postare despre alaptare, la cererea site-ului Qbebe, si proaspata noastra amicitie continua azi cu un text dedicat maternitatilor.

Este un subiect despre care, recunosc, nu stiu mare lucru. Cel putin maternitatile din Romania imi sunt straine. De aceea articolul meu de astazi o sa fie o pledoarie despre nasterea naturala si despre dreptul oricarei femei din lumea asta de a alege cum si unde vrea sa nasca.

Eu pe Sasha l-am nascut in maternitatea publica din Recife, statul Pernambuco, Brazilia. A fost ultimul lucru pe care l-am vrut, sa nasc in spital, insa asa a fost sa fie. Povestea pe larg a nasterii am scris-o la vremea aceea pe Viata prin balonul roz, si n-o sa o mai repet aici. N-a fost o experienta inaltatoare, asa, Continue reading

Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii

Am fost invatati de societatea in care traim ca suntem buni, demn de lauda, demni de iubire si meritam doar daca ne purtam frumos, papam tot la masa, aratam impecabil, zambim exemplar si ne ascundem cu maiestrie adevaratele sentimente, pana ajungem sa nu mai avem habar ce simtim de fapt.

Un copil este considerat bun si cuminte daca tace cand i se spune sa taca, daca mananca cand i se spune sa manance, si mai ales tot din farfuria pe care i-au umplut-o parintii, daca doarme cand e trimis la culcare, daca da sarumana tuturor babelor de la bloc si daca e fericit cand vine matusa de la Urlati si il ciupeste zdravan de obraz, dupa care ii lasa un sarut plin de saliva pe fata, de drag, nu de alta. Copilul e obraznic daca protesteaza, daca topaie, daca tipa, daca nu sta locului la masa, daca plange, daca nu zice cuvintele magice, daca nu ii e foame, daca nu ii e somn, daca se trezeste prea devreme, daca doarme prea mult, daca nu vrea sa o pupe pe matusa de la Urlati bagata toata in aerul lui de respirat, daca plange cand pleaca mami la servici, daca se murdareste, daca varsa laptele, daca vorbeste mai stricat decat Gigel de la etajul 3, daca nu ia 10 pe linie la scoala, pe scurt, daca face altceva decat considera parintii si societatea ca trebuie sa fie si sa dea un copil catre parinti si societate.

Sunt atatea de povestit despre asteptarile pe care le avem de la copiii nostri, si cum asteptarile astea fac o povara grea pe umerii copiilor, care ar face orice sa ne multumeasca si sa ne simta iubirea. Orice, pana la a se nega pe ei insisi, pana la a se pierde pe ei insisi, devenind conformi cu sablonul in care ii obligam, de cele mai multe ori inconstient, sa se incadreze.

Si “sablonul” asta incepe cu niste greseli de parenting, pe care le facem toti, fara sa ne dam seama, plecate din intelegerea gresita a copiilor nostri. Am gasit pe minunatul site www.naturalchild.org un articol intitulat Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii, l-am tradus si l-am postat mai jos. Continue reading

Mamica odihnita – copil fericit, sau trucuri anti-oboseala

Hai sa spunem lucrurilor pe nume: Ultima noapte intreaga dormita cap-coada s-a petrecut cam prin luna a saptea de sarcina si de atunci au trecut 22 de luni. Caratul copilului in brate si acuma, cand nu mai are 6 kile, ci 12, se simte in toti muschii. Dormitul cu el in pat si trezitul in plin somn dulce cu palme peste fata si picioare in cap, la care se adauga alaptatul de noapte, alaturi de raspunsul prompt la toate solicitarile copilului, de la “mami, vreau in brate” la “mami, uita-te la mine si baga-ma in seama numai si numai pe mine, nu mai vorbi cu tanti asta” – toate astea fac din attachement parenting o chestiune care nu e chiar floricica la ureche. Rasplata e imensa, categoric, insa vine insotita de stres, oboseala si epuizare fizica si emotionala, pe care mai ales mama le simte de la un moment in colo.

Lupta mea cu oboseala a fost lunga si am fost aproape sa pierd batalia, la un moment dat… Continue reading