Primii doi ani din viata copilului – pe UrbanKid.ro

«Da-i copilului atentie completa pentru primii doi ani din viata lui. Si n-o sa ai probleme dupa aceea.» Margarita mi-a repetat treaba asta de o suta de ori, cred, pe toata perioada sarcinii si inca vreo 6 luni dupa ce am nascut. Drept sa va spun, mie mi se parea ceva imposibil de pus in practica. Cum adica, sa ne dedicam TOTAL copilului 2 ani din viata, eu si cu tat’su’ ? Doi ani imi pareau o vesnicie la momentul ala, o vesnicie in care nimic din ceea ce faceam noi inainte de a fi parinti nu mai putea avea prioritate…

Apoi Margarita continua:

“Si ce inseamna 2 ani dintr-o viata de om? Ce inseamna sa dai deoparte tot restul pentru primii 2 ani din viata copilului tau, stiind ca o sa ai apoi o viata intreaga de trait cu un copil fericit si sanatos emotional?”

Ei, cand punea lucrurile in lumina asta, ma mai relaxam…
Continuarea articolului, in editorialul Wow, Mamica! de pe UrbanKid.ro, cu un click aici

Cu dragoste si recunostinta, pentru Primul Copil – pe Urbankid.ro

Vine pe lume cu mutrisoara aia perfecta, cu mirosul de orez copt si cu toata gama de sunete si scancete, cu pielea moale si manutele care te strang de degete si nu iti mai dau drumul, cu zambetele din somn si cu privitul lui undeva, in sfere inalte, unde vede el tot felul de lucrusoare la care rade si gangureste si catre care intinde manutele sa le prinda… Apoi vine momentul in care te priveste direct in ochi, te recunoaste si incepe sa rada… si deja nu mai ai cale de intors. Fiecare gand, respiratie si gest ii e dedicat lui, fiecare discutie cu oricine incepe si se termina cu el, fiecare secunda se deruleaza in functie de nevoile lui si intreg Universul se reduce la bucatica de Fiinta cuprinsa intre bratele facute cuib, la piept…

…trec saptamanile si ups! ne dam seama ca nimic din viata noastra de dinainte de aparitia mogaldetei cu ochi nu mai e la fel. In noi, inauntrul nostru, se petrec schimbari, unele subtile si aproape nesimtite, altele uriase si zguduitoare, unora ne opunem si le rezistam, plangand si cerand sa se intoarca obiceiurile, pasiunile, timpul si preocuparile de alta data, pe altele le imbratisam firesc si curgem surazand prin bucuria transformarii… oricum am imbratisa Schimbarea, ea vine si ne da lumea peste cap.

Puteti citi continuarea articolului in editorialul Wow, Mamica! de pe Urbankid.ro, cu un click aici.

Care este rolul Mamei? – pe Urbankid.ro

O sa va povestesc lucrurile exact asa cum s-au intamplat, cum au venit, cum mi-au fost spuse.

M-am intors in seara asta, chiar cand scriu, de la un retreat de 3 zile cu Sri Prem Baba, in Sao Paolo. Am facut acolo o munca intensa de curatare pe dinauntru, de ganduri si programe mentale, de frici si erori…

Si in timpul muncii asteia am intrebat, din adancul inimii mele si cu lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji: «Doamne, Dumnezeul meu! Doamne, Mama Divina! Te rog ajuta-ma sa inteleg, cu claritate, ce inseamna sa fiu mama? Care e rolul mamei aici, pe Pamant, Mama Divina? Te rog, arata-mi, ca sa inteleg… »

Si am tacut. Am stat in tacere si credinta, adanc in inima mea, si doar am ascultat.

Restul articolului in Editorialul Wow, Mamica! de pe Urbankid.ro, cu un click aici.

Vocea critica din capul unei mame imperfecte – pe Urbankid.ro

Masa de pranz. Avem tarta vegetariana. Copilul vrea sa manance numai colturile, fara toate bunatatile de deasupra.In timp ce se joaca cu furculita in cana de apa si vantura in aer lopatica cu care am taiat tarta, mai ia cate un colt si il mesteca si imi reaminteste ca nu ii place asa, cum e la mine in farfurie (cu de toate), ci ii place asa, cum e la el in farfurie (doar colturile). Rade si e fericit si iar mai mananca si iar se mai joaca.

Mananc si eu si il privesc relaxata si amuzata.

Brusc, incepe sa imi vorbeasca in cap o voce. «Cum il lasi sa se joace la masa, asa? Masa e sfanta! Nu are pic de respect, nu vezi ? O sa creasca si n-o sa aiba habar sa manance frumos. Iti dai seama cum o sa fie cand o sa te duci in Romania si o sa stai la masa cu toata familia si el o sa topaie si o sa se joace cu toate alea, in loc sa stea cuminte si sa manance frumos? Tu esti de vina, ca ii permiti!»

Mi-am simtit muschii incordandu-se, un nod mi s-a pus in stomac si inima mi s-a chircit. Zambetul mi-a disparut de pe fata si gura mi s-a adunat intr-un tugui. Intre sprancene s-a facut cuta si, inainte sa apuc sa respir adanc, m-am auzit vorbind, pe un ton acuzator si rece, in felul urmator:

«Ok, Sasha, gata cu joaca la masa. Cand mancam, mancam si nu ne jucam. »

Continuarea articolului in editorialul Wow, Mamica! de pe Urbankid.ro, cu un click aici.