Mamica, Sisi!… si odiseea alaptatului continua…

N-am putut. Pur si simplu, nu am mai gasit sensul. Pentru care sa ii spun copilului de patruzeci de ori pe zi ca Sisi primim seara, la culcare, si nu in timpul zilei.

Da, stiu, imi vreau inca sanii inapoi si corpul meu doar pentru mine, de multe ori pe parcursul unei saptamani. Da, stiu, copilul are deja 20 de luni si programele din capul meu, pe care ma straduiesc in fiecare zi sa le sterg, imi zic ca deja e prea mult, ajunge atata alaptat, toate prietenele mele mamici s-au lasat de sportul asta pe la 8 luni deja! Si ca seara si noaptea e suficient! In plus, chiar si aici, in jurul meu, suntem doar cateva din multe mame care inca alaptam copii ajunsi la aproape 2 ani.

…insa toate astea de mai sus sunt argumente venite din cap. Pentru ca atunci cand copilul mi se aseaza in brate, si ma priveste in ochi implorandu-ma “mamica, Sisi!”, si cerand si cerand si cerand, fiecare refuz cu care ii raspund imi face inima sa se contracte. Nu ma face sa Continue reading

Nasterea naturala – prima dovada de respect aratata alegerilor bebelusului

Am scris aici o postare despre alaptare, la cererea site-ului Qbebe, si proaspata noastra amicitie continua azi cu un text dedicat maternitatilor.

Este un subiect despre care, recunosc, nu stiu mare lucru. Cel putin maternitatile din Romania imi sunt straine. De aceea articolul meu de astazi o sa fie o pledoarie despre nasterea naturala si despre dreptul oricarei femei din lumea asta de a alege cum si unde vrea sa nasca.

Eu pe Sasha l-am nascut in maternitatea publica din Recife, statul Pernambuco, Brazilia. A fost ultimul lucru pe care l-am vrut, sa nasc in spital, insa asa a fost sa fie. Povestea pe larg a nasterii am scris-o la vremea aceea pe Viata prin balonul roz, si n-o sa o mai repet aici. N-a fost o experienta inaltatoare, asa, Continue reading

Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii

Am fost invatati de societatea in care traim ca suntem buni, demn de lauda, demni de iubire si meritam doar daca ne purtam frumos, papam tot la masa, aratam impecabil, zambim exemplar si ne ascundem cu maiestrie adevaratele sentimente, pana ajungem sa nu mai avem habar ce simtim de fapt.

Un copil este considerat bun si cuminte daca tace cand i se spune sa taca, daca mananca cand i se spune sa manance, si mai ales tot din farfuria pe care i-au umplut-o parintii, daca doarme cand e trimis la culcare, daca da sarumana tuturor babelor de la bloc si daca e fericit cand vine matusa de la Urlati si il ciupeste zdravan de obraz, dupa care ii lasa un sarut plin de saliva pe fata, de drag, nu de alta. Copilul e obraznic daca protesteaza, daca topaie, daca tipa, daca nu sta locului la masa, daca plange, daca nu zice cuvintele magice, daca nu ii e foame, daca nu ii e somn, daca se trezeste prea devreme, daca doarme prea mult, daca nu vrea sa o pupe pe matusa de la Urlati bagata toata in aerul lui de respirat, daca plange cand pleaca mami la servici, daca se murdareste, daca varsa laptele, daca vorbeste mai stricat decat Gigel de la etajul 3, daca nu ia 10 pe linie la scoala, pe scurt, daca face altceva decat considera parintii si societatea ca trebuie sa fie si sa dea un copil catre parinti si societate.

Sunt atatea de povestit despre asteptarile pe care le avem de la copiii nostri, si cum asteptarile astea fac o povara grea pe umerii copiilor, care ar face orice sa ne multumeasca si sa ne simta iubirea. Orice, pana la a se nega pe ei insisi, pana la a se pierde pe ei insisi, devenind conformi cu sablonul in care ii obligam, de cele mai multe ori inconstient, sa se incadreze.

Si “sablonul” asta incepe cu niste greseli de parenting, pe care le facem toti, fara sa ne dam seama, plecate din intelegerea gresita a copiilor nostri. Am gasit pe minunatul site www.naturalchild.org un articol intitulat Zece feluri in care ne intelegem gresit copiii, l-am tradus si l-am postat mai jos. Continue reading

Mamica odihnita – copil fericit, sau trucuri anti-oboseala

Hai sa spunem lucrurilor pe nume: Ultima noapte intreaga dormita cap-coada s-a petrecut cam prin luna a saptea de sarcina si de atunci au trecut 22 de luni. Caratul copilului in brate si acuma, cand nu mai are 6 kile, ci 12, se simte in toti muschii. Dormitul cu el in pat si trezitul in plin somn dulce cu palme peste fata si picioare in cap, la care se adauga alaptatul de noapte, alaturi de raspunsul prompt la toate solicitarile copilului, de la “mami, vreau in brate” la “mami, uita-te la mine si baga-ma in seama numai si numai pe mine, nu mai vorbi cu tanti asta” – toate astea fac din attachement parenting o chestiune care nu e chiar floricica la ureche. Rasplata e imensa, categoric, insa vine insotita de stres, oboseala si epuizare fizica si emotionala, pe care mai ales mama le simte de la un moment in colo.

Lupta mea cu oboseala a fost lunga si am fost aproape sa pierd batalia, la un moment dat… Continue reading

Toti ne nastem perfecti

Toti ne nastem perfecti. Toti ne nastem buni. Toti ne nastem plini de iubire, fara frica si neavand habar de conceptul de “rau”. Toti ne nastem in deplina conectare cu Tatal nostru Divin, cu Cel care ne-a creat, cu Dumnezeu. Toti ne nastem si ramanem toata viata noastra Spirite venite in trup, ca sa aiba o experienta umana. 

…se intampla insa ca undeva, pe drumul dintre nastere catre maturitate, uitam Cine suntem, ne uitam conectarea, uitam ca ne-am nascut perfecti, buni, in iubire, uitam de ce suntem aici. 
Ma uit zi de zi la copilul meu, Sasha. Stau in fund pe treptele de lemn din fata casei, privindu-l doar cum se joaca in fundul gol in nisip, cum ii stralucesc ochii, cum se opreste uneori si vine la mine doar ca sa ma stranga in brate si sa imi dea un pup, il observ cum interactioneaza cu ceilalti copii, cu ceilalti oameni mari, cu cata iubire, totala deschidere, inocenta si bucurie intampina lumea si pe fiecare creatura care ii iese in cale. Cu cata sinceritate imbratiseaza si zambeste, cu cata sinceritate anunta fiecare vibratie de energie care nu ii prieste – si cere imediat sa mergem acasa -, Continue reading